Recenzie de carte: Climate de Andre Maurois

Deși acțiunea se desfășoară la începutul secolului XX, problema abordată și analizată într-o manieră  extrem de detaliată în cartea Climate de Andre Maurois este una încă de actualitate, o boală ce bântuie mințile bărbaților și a femeilor deopotrivă - gelozia. Am găsit extrem de interesantă sinceritatea și dezinvoltura cu care Philippe îi povestește celei de-a doua soții despre iubirea fără de cusur din prima sa căsnicie, degenerată în obsesie, imortalizand în nenumărate rânduri portretul aparent perfect al lui Odile, prima sa soție. La polul opus, am încercat un sentiment inexplicabil de revoltă la ușurința cu care Isabelle, soția din ultima căsnicie, acceptă și chiar încurajează "escapadele" sentimentale ale soțului său.

Născut într-o familie de oameni simpli și extrem de modești și conservatori, Philippe își conturează încă din timpul copilăriei imaginea femeii perfecte, "Amazoana" cu trăsături angelice, de o inteligență ieșită din comun și o personalitate debordantă, dar supusă oarecum bărbatului. Își petrece adolescența și prima parte a tinereții sale cufundat în studiu și lecturi, degustând doar ocazional din plăcerile feminine, dar fără implicații sentimentele. Totul până în iarna anului 1909, când o întâlnește la Florența pe Odile Malet, o frumusețe sclipitoare, completată de o fire copilăroasă și totuși șarmantă, perfect conștientă de puterea sa asupra bărbaților.

„Oare Odile îmi spunea lucruri atât de remarcabile? Nu cred, dar avea ceva ce lipsea tuturor celor din familia Marcenat: gustul vieții. Iubim ființele pentru esența misterioasă pe care o secretă și care lipsește din formula noastră spre a face din noi un compus chimic stabil.”

Fascinați unul de altul și mânați de o dragoste tinerească decid să se căsătorească, în ciuda împotrivirii argumentate a părinților lui. Însă, imediat ce revin și se instalează în noua lor locuință încep să apară și primele urme de îndoială, de îngrijorare cu privire la atracția pe care noua sa soție o exercita asupra celor din jur, în mod deosebit asupra bărbaților. Mânat de gelozie și neîncredere Philippe măsoară cu o precizie aproape înfiorătoare fiecare mișcare și fiecare cuvânt al lui Odile, fiind uneori convins de trădarea soției sale, iar alteori lăsându-se învins în fața posibilității de a o pierde pentru totdeauna. Într-un final, temerile sale se adeveresc și aceasta îl părăsește. Finalul primei sale căsnicii este cu atât mai tragic cu cât află, după un timp, de la o bună prietenă că „Odile s-a sinucis azi-dimineață , la Toulon, trăgându-și un glonț de revolver”.

Dacă prima parte a cărții a fost scrisă de Philippe și dedicată celei de-a doua soții, a doua parte a fost scrisă tocmai de Isabelle, cel mai probabil cu scopul de păstra cât mai vie amintirea poveștii lor. De data aceasta faptele se succed exact pe invers și el devine cel susceptibil geloziei, în timp ce ea este victima suferindă. Opusă din toata punctele de vedere lui Odile, Isabelle își dorește o viață de familie liniștită, animată doar de prezența soțului, lipsită de evenimente sociale și oameni intruzivi. Deși simte și are certitudinea asupra trădării soțului, decide totuși să se complacă, temându-de mai degrabă de ideea pierderii definitive a celui adorat.

Finalul poveștii este, din punctul meu de vedere, ușor nepotrivit și mult prea abrupt. Când totul părea să se așeze și să își urmeze cursul firesc al vieții, tot aceasta din urmă își joacă ultima carte și revendică ceea ce consideră că i se cuvine, chiar cu prețul morții.

O carte de o „ finețe psihologică excepțională, scrisă într-un limbaj admirabil...cartea cea mai faimoasă și mai reprezentativă pentru talentul de romancier al lui Andre Maurois.” 

O poveste ce ne oferă posibilitatea observării dintr-o dublă perspectivă a unui personaj chinuit de patima geloziei, o vedere în oglindă a celui ce provoacă suferință, dar și a suferindului deopotrivă.