Ce produse pentru ten am ales în această toamnă

 Bine ați venit sau revenit pe blogul meu!

Astăzi o să vă povestesc pe scurt despre modificările intervenite pe durata sarcinii și o să vă arăt și ce produse am ales să folosesc pentru ten toamna aceasta. Vă reamintesc pe această cale că nevoile tenului se modifică și în funcție de anotimp.

În prezent mă declar extrem de îmcântată de starea tenului meu. A revenit, în sfârșit, la normal după o perioadă dificilă, plină de stres și nopți nedormite. Au intervenit și câteva modificări total neașteptate, dar binevenite, în sensul în care dintr-un ten mixt/gras (înainte de sarcină) am ajuns la un ten normal, fără zone uscate sau sebum în exces. Curios, nu? De fapt, nimic nu este întâmplător. Nivelul de hormoni o ia razna pe durata sarcinii și produce numeroase  modificări la nivelul pielii și a părului. Din câte am înțeles, chiar și după naștere, deși din punct de vedere hormonal totul revine la normal, este foarte posibil ca structura pielii și a părului să nu mai fie identică celei de dinainte de sarcină. Vom discuta toate aceste aspecte, mai pe larg, într-o viitoare postare.

În consecință, noile nevoie alte tenului meu și modificarea temperaturilor m-a determinat să  introduc/schimb câteva produse în rutina de îngrijire. Plus că, o dată cu schimbarea temperaturilor, am simțit nevoia unor schimbări, a unui gel de curățare mai blând, unui ser antirid, a unei creme hidratante, o protecție solară potrivită și un exfoliant cu acid glicolic.


Despre uleiul de duș Atoderm de la Bioderma v-am mai menționat într-un articol separat (AICI). Este practic un produs 3 în 1, pe care acum îl am în varianta de 100 ml și îl folosesc pe post de cleanser după etapa demachieri. Având o formulă blândă și calitatea de a curăța eficient tenul fără a lăsa în urmă senzația de piele care ține, este perfect pe perioada anotimpului rece.

La capitolul hidratare apelez, mai nou, la o achiziție recentă de care sunt absolut încântată. Masca Skin Recovery de la Paula s Choice are o consistență foarte cremoasă, fapt ce o face potrivită atât ca mască, cât și ca o cremă super-hidratantă, aplicată pe timp de noapte. Personal, o aplic o dată la 3 zile, seara, ca și cremă hidratantă, iar ziua o folosesc pe post de cremă de ochi. Datorită ei, mă bucur acum de un ten luminos și mult mai suplu, în timp ce pielea din jurul ochilor nu a arătat niciodată mai hidratată și mai bine.

Recent și pentru prima dată, am introdus în rutina mea de îngrijire a tenului și un un ser antirid. Am ales un produs din noua gamă Multi Collagen de la Elmiplant. Deși prețul este unul modic (aprox. 20 de lei), calitatea produsului este excelentă, se absoarbe foarte repede în piele, lăsând-o catifelată și foarte plăcută la atingere. Cât despre rezultate, vom vorbi mai târziu.

Nu mai este un secret faptul că produsele Paula s Choice se numără printre preferatele mele, dar trebuie să știți că exfoliantul cu 8% AHA este primul produs încercat de la ei. De atunci, de mai bine de 4 ani, și până acum nu am mai găsit un alt exfoliant cu acid glicolic care să producă rezultate vizibile și să nu îmi irite tenul. Like, like, like!

Cât despre protecția solară, cu siguranță cunoașteți necesitatea ei pe timp de vară, dar vă recomand să o aveți în vedere tot timpul anului în special dacă folosiți exfolianți chimici cu acid glicolic, acid lactic, acid salicylic. Toamna este momentul în care renunț la crema cu SPF 50 și apelez la un SPF 30. Anul acesta am ales să încerc Photoderm AKN MAT de la Bioderma, o cremă cu textură fluidă, care nu lasă în urmă acel film alb, potrivită tenului mixt/gras și care, în cazul meu, menține tenul mat pe toată durata zilei.

Acum că m-am pregătit temeinic pentru anotimpul rece, aștept cu nerăbdare ca iarna să își intre în drepturi.

Care este produsul vostru preferat pentru îngrijirea fețet atunci când temperaturile de afară scad simțitor?
💟

Comentarii