Top 3 produse pentru ten pe care m-am bazat iarna aceasta


Suntem în 23 martie, mai sunt aproximativ 2 săptămâni până la Paști, iar afară ninge ba liniștit, ba viscolit. Și tocmai acest peisaj neobișnuit pentru data din calendar mi-a dat ideea unui articol legat de cele mai utile și folosite produse din rutina personală de îngrijire a tenului, pe parcursul acestei ierni fără sfârșit. 


1. Serul Hydrabio de la Bioderma a fost preferatul meu pe parcursul acestor luni neprietenoase. L-am folosit pe timp de zi, înainte de aplicarea cremei hidratante. Are o textură ușoară și fluidă, dar se simte ca și cum ai întinde un lichid răcoritor pe față. În cazul meu nu a avut doar efect de hidratare, ci și de revigorare și calmare. A fost extrem de util în zilele cu ger năprasnic, când simțeam efectiv cum mă ustură tenul de la vânt și frig. O să povestim mai mult despre Hydrabio Ser de la Bioderma și apa miceară din aceeași gamă într-o postare viitoare.

2. Serul concentrat cu acid hialuronic, ceramide și panthenol de la Paula's Choice este un alt produs de mare ajutor pentru tenul deshidratat. Se poate aplica direct pe piele sau poate fi adăugat oricărui alt produs din rutină, cu excepția protecției solare. Eu l-am folosit în combinație cu serul antirid Phyto Stem de la Gerocossen și în special seara. Efectul de hidratare și catifelare este aproape instant, iar ca bonus contribuie și la ameliorarea aspectului ridurilor și a liniilor fine. Pe pagina oficială Paula's Choice se recomandă adăugarea câtorva picături ale acestui booster cu acid hialuronic la crema hidratantă, ser și chiar toner.

3. Fiindcă am vorbit doar despre seruri, este momentul să vă arăt și crema hidratantă pe care am mizat iarna aceasta. Este vorba despre crema antirid de zi Phyto Stem de la Gerocossen, cu celule stem, proteine din soia, ulei de argan organic și SPF 15.  Deși acest lucru nu îl recomand și altcuiva, în materie de protecție solară m-am bazat strict pe această cremă. În mod normal iarna se recomandă ce puțin un factor de protecție 30, dar având în vedere că majoritatea timpului l-am petrecut în casă și puținele plimbări în aer liber au fost relativ scurte, pentru mine a fost suficient. Cel mai tare mi-a plăcut la ceastă cremă felul în care se aplică și așează machiajul după ce o folosesc. Acționează exact ca un primer. V-am povestit mai multe despre crema antirid de zi de la Gerocossen și AICI.

Acestea sunt doar 3 dintre produsele preferate ale rutinei din ultimele luni, dar fiindcă iarna îmseamnă deshidratare și ten uscat în cazul meu, m-am axat mai mult pe acele creme și seruri care m-au ajutat la capitolul hidratare și calmare.

Comentarii