V-ati trezit vreodata cu gatul intepenit? Eu da!

Am început săptămâna cu stângul. Nu pot să înțeleg cum am dormit, dacă este de vină perna sau dacă am stat în curent ziua precedentă. Cert este că m-am trezit cu o durere aparent suportabilă la început, inimaginabil de cruntă mai târziu, în zona mușchilor gâtului. Practic nu mai puteam privi deloc spre dreapta decât dacă mă întorceam cu tot corpul. Mai târziu disconfortul s-a accentuat, astfel că jumătate din zi am petrecut-o cu gâtul rotit aproape total spre stânga.

Care a fost prima mea reacție? Cam ce face tot românul: am intrat repede pe internet pentru a găsi remedii. Am aflat astfel că se mai numește și „gât de lup” și că este o afecțiune des întâlnită, o tensiune sau întindere apărută la nivelul musculaturii gâtului. M-am descurajat puțin când am citit că sunt cazuri în care durerea dispare abia după o săptămână. Un scenariu inacceptabil în cazul meu. Am un pui de om care depinde în proporție de 100% de mine, așa că am încercat mai multe remedii în speranța că disconfortul se va ameliora.


În multe dintre articolele găsite se recomanda efectuarea unui masaj cu o cremă sau unguent ce are în compoziție mentol și camfor, un duș cald sau analgezice ce se eliberează fără prescripiție medicală precum nurofen, ketonal etc. După două calmante administrate fără rezultat și un duș la fel de inutil, a venit soțul de la farmacie cu remediul salvator: crema activă LYBER cu Untul-Pământului și Petrol de la Vivanatura. Printre ingrediente se numără atât mentolul, cât și camforul, are efect încălzitor, calmant și relaxant. După un masaj de 15 minute și aproximativ 30 de minute de odihnă, am simțit o detensionare evidentă a musculaturii, chiar dacă tot nu puteam roti gâtul. Nu știu cât de recomandat este, dar în decursul acelei zile am aplicat crema de mai multe ori. Dimineața următoare durerea dispăruse în proporție de 90%. Singurul disconfort, pe care îl resimt încă și acum în timp ce scriu, este că nu pot întoarce capul complet spre dreapta.

Eu am cumpărat varianta de 75ml a cremei LYBER pentru aproximativ 15 lei, dar o găsiți cu siguranță și mai ieftin la Farmacia Tei, chiar și pe pagina Vivanatura.ro. Face minuni și în cazul febrei musculare. Parol!



Voi v-ați confruntat vreodată cu o astfel de afecțiune? Cum ați procedat?

Comentarii