De regulă, și asta mi-am și propus inițial, postam un astfel de articol cel puțin o dată pe lună. Ideea este că uneori ofertele și reducerile oferite în cadrul cataloagelor/revistelor nu mi se par suficient de consistente și astfel mi se întâmplă tot mai des să renunț la idee și să aștept luna sau oferta următoare. Se pare că în februarie nu a fost cazul și am descoperit, în special în cadrul revistei DM, numeroase reduceri de preț sau promoții de tipul „1+1” sau „50% reducere la al doilea produs achiziționat”.
Răsfoind catalogul comercial Sensiblu am descoperit, precum mă și așteptam, un număr exagerat, zic eu, de oferte la tratamente, suplimente, medicamente etc. pentru gripă, răceală, tuse. Doar este sezonul lor, ba chiar epidemie declarată. Și totuși, nu uitați că echilibrul, cumpătarea, apa și săpunul sune cheia și cam atât am avut de spus privitor la acest subiect. În rest, spre sfârșitul catalogului am găsit multe promoții de tipul „1+1 gratuit”, sau „-50% la al doilea produs achiziționat”, sau un anume produs cadou la achiziționrea oricărui altuia de la brandul respectiv.
La polul opus, revista DM Magazin ne pune la dispoziție câteva reduceri semnficative la produsele marca Maybelline, Rimmel, Bourjois, L'Oreal, Nivea și multe, multe altele. Mai mult decât atât au venit și cu câteva noutăți interesante: produsele Pure Stem de la Green Lab la un preț foarte bun (crema zi sau cea de noapte este 48 de lei pe pagina lor oficială) și din ce am observat la câteva dete dragi pe Instagram, au adus inclusiv produse Hada Labo (extrem de populare în materie de îngrijire a pielii). Vreți și mai mult? Ei bine, până pe 19.02, dacă faci cumpărături din magazin de 100 de lei, primești o reducere suplimentară de 10%. Shopping plăcut!
Ofertele din revista DM Magazin sunt valabile până la data de 19.02 și le putețu vedea pe toate AICI.
Sunt curioasă. Vi se par captivante ofertele?
Sunt curioasă. Vi se par captivante ofertele?
Comentarii
Trimiteți un comentariu