Pijamale pentru toată familia de pe Lady-line.ro

Știați că oamenii ar muri mai repede din cauza lipsei de somn decât de foame? Conform studiilor se pare că putem rezista aprox. 14 zile fără  mâncare, dar nu mai mult de 10 zile fără să ne odihnnim. De altfel, nimic nu îți poate încărca mai eficient bateriile și îți poate asigura o zi productivă și plină de energie ca un somn liniștit și odihnitor. Cu toate acestea trebuie să ținem cont de faptul că există numeroși factori ce pot influența, într-un mod favorabil sau nu, calitatea somnului: perna, așternuturile, temperatura și lumina din cameră, nivelul de umiditate, alergiile și nu în ultimul rând calitatea îmbrăcămintei pe care o purtăm pe timpul nopții.


Astăzi vom descoperi împreună cât de important este materialul atunci când alegem o pijama și cum aceasta poate ameliora considerabil calitatea somnului. Primul pas în alegerea pijamalelor potrivite o constituie alegerea modelului preferat: poți opta pentru cămașă de noapte, te poți orienta către pijamaua clasică din două piese sau, dacă ești viitoare mămică, poți alege din modele dedicate. Nu uita să ții cont și de anotimp, să alegi doar piese vestimentare din bumbac și să te asiguri că ai ales mărimea potrivită. Nu în ultimul rând, să alegi un model vesel și colorat, sau care să simți că te reprezintă, pentru a-ți înveseli serile și a-ți însenina diminețile!


Noi ne-am ales pijamalele de pe LADY-line.ro și nici că ne-am așteptat să fim atât de mulțumiți! Sunt atât de multe modele drăguțe de pijamale damă, dar și de bărbat, încât cu greu m-am putut decide. De la comandă și livrare până la modul de ambalare și calitatea produselor primite, totul s-a desfășurat și s-a prezentat într-un mod impecabil.  

Cum a fost experiența noastră cu produsele LADY-line.ro și de ce ne plac?

- comanda se preia imediat și se poate livra de pe o zi pe alta;
- personalul este foarte amabil și răspunde prompt la mesaje sau solicitări;
- felul în care ne-a fost ambalată comanda denotă atenție sporită la detalii și o dorință vădită de a impresiona clientul (și chiar au reușit);
- mărimile ni se potrivesc perfect și sunt aceleași mărimi pe care le alegem de regulă și pentru haine;
- materialul se simte foarte fin și confortabil pe piele, fiind vorba de bumbac;
- au foarte multe modele atât pentru femei, cât și pentru bărbați și chiar și pentru copii, iar stocul se actualizează constant cu noi piese;
- pe lângă pijamale și cămăși de noapte, la ei găsiți și halate de baie, lenjerie intimă, papuci pufoși de casă, dar și diverse accesorii.


Modelul de pijama ales de mine este unul tare simpatic, perfect pentru serile călduroase de vară, culoarea este fix pe placul meu, iar calitatea este incontestabilă. Cât despre pijamaua de bărbat aleasă pentru el, pot spune că am reușit să îl surprind într-un mod extrem de plăcut, mărimea este perfectă, iar modelul i se potrivește de minune.

Vă invit și pe voi să intrați pe LADY-line.ro și să îmi spuneți care este modelul vostru preferat!

Comentarii