Mon Guerlain - parfumul meu favorit pentru vara

Cu toții avem un parfum preferat sau poate chiar mai multe. Este acea aromă care ne rezprezintă și ne binedispune, cea pe care o preferăm în cele mai mai speciale momente și pe care nu de puține ori o asociem celor mai duioase amintiri. De altfel, mi se pare incredibil cât de multe imagini și amintiri îți poate trezi un parfum, în special dacă nu l-ai mai purtat o bună bucată de timp. Spe exemplu, deși mai am poate doar câteva puf-uri din Alien de la Thierry Mugler îl păstrez doar fiindcă este parfumul din ziua nunții mele. De fiecare dată când îl miros, tot de atâtea ori îmi revin frânturi din acele momente dragi sufletului meu.


Eu sunt adepta aromelor de moment. Încă nu pot vorbi despre un preferat al tuturor timpurilor, dar cu siguranță am unul, maxim două parfumuri de care sunt atașată în mod deosebit, olfactiv vorbind. De ceva vreme nu mă mai pot despărți de apa de parfum Mon Guerlain.  O port aproape zilnic, la birou, pe stradă, la o simplă ieșire în oraș, dar și în serile mai speciale. Este parfumul verii, cel ales pentru a îmi aminti de vacanța la mare petrecută în formulă completă, de plimbările pe malul mării și de serile petrecute pe faleză.
 
Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai reușit parfum al legendarului Guerlain, brand francez arhi-cunoscut și apreciat în materie de parfumuri, produse pentru îngrijirea pielii și cosmetice. Este aroma prin intermediul căreia am descoprit că parfumurile oriental-lemnoase mă reprezintă perfect, extrem de feminină și senzuală, iar notele sale delicoase de vanilie Tahitensis m-au cucerit complet și iremediabil. Nu am excelat niciodată în materie de descriere în cuvinte a unui parfum, dar vă pot garanta că veți simți unicitatea Mon Guerlain încă de la prima adulmecare.

Îl port chiar acum în timp ce scriu și îl simt de fiecare dată când inspir. Este exact precum însiși cei de la Guerlain îl descriu: „un tribut adus feminității contemporane – o feminitate puternică, liberă și plină de încredere și senzualitate”. 


Acum că am reușit să vă stârnsesc curiozitatea, am și două vești excelente pentru voi. Prima ar fi că apa de parfum Mon Guerlain, și nu numai, este acum la preț special pe NOTINO și beneficiază de transport gratuit, iar a doua că la comenzi de minim 220 RON primiți o reducere de 25 RON pentru următoarea comandă! Voucherul de cumpărături îl veți primi ambalat în colet, împreună cu celelalte produse comandate.

Eu deja mă gândesc la un alt parfum și este tot de la Guerlain! 

Comentarii