7 pasi pentru o curatenie de primvara mai eficienta

Gospodinele desăvârșite știu deja: o casă curată, îngrijită și ordonată tot timpul anului menține armonia și liniștea căminului. Cu toate acestea, o curățenie în detaliu este recomandată și mai mult decât necesară o dată la 3-4 luni. Și uite așa a apărut tradiția celor trei momente ale anului dedicate de gospodine curățeniei ritualice: curățenia de primăvară, cea de toamnă și cea de dinainte de sărbătorile de iarnă. Interesant este că un studiu național, realizat de Institutul American de Curățenie (da, există așa ceva!), arată că oamenii pierd ~6 zile când fac curățenia de primăvară. Iar în condițiile în care suntem tot mai ocupați și avem din ce în ce mai puțin timp liber, 6 zile pot însemna foarte mult pentru oricare dintre noi. 

Folosind drept inspirație povestirile altor gospodine ce se aventurează anual lustruind fiecare colț al casei în cel mai mic detaliu și luând în considerare numărul destul de mare de zile dedicat acestui proces, am identificat 7 sfaturi pentru o curățenie generală mult mai eficientă:



1.    Respectarea sistemului sus-jos / stânga-dreapta
Regula de bază a curățeniei generale este să începeți treaba din partea de sus și să terminați cu podelele. De asemenea, pentru a vă asigura că veți curăţa fiecare colțisor fără să frecati de două ori aceeași suprafață, începeți curățenia din partea stângă și terminați în dreapta. Pentru iubitorii de pardoseli (care vor ca acestea să reziste mult timp) recomandăm Soluţia cu PH neutru Asevi.

2.    Curățarea câte unei camere
Dacă vă concentrați pe o singură încăpere, veți fi mult mai eficienți. Creierul va considera că trebuie să se ocupe de un spațiu mai mic și va fi mai productiv. Pași mici pentru rezultate mari, nu-i așa?

3.    Păstrarea ustensilelor într-un singur loc

Curățenia generală este un proces de durată. Dacă mai trebuie să vă și căutați fiecare produs și echipament prin casă, munca vă va fi îngreunată și nu veți mai avea spor. Așadar păstrați într-un singur loc tot ce vă trebuie la curățenie și timpul de lucru va fi redus considerabil.

4.    Agățarea perdelelor imediat după spălare

Un truc simplu și eficient este ca, după ce spălați perdelele, să le atârnați umede înapoi la locul lor. Rezultatul: nu veți mai pierde timp așteptând să se usuce sau călcându-le, acestea se vor îndrepta stând în poziție verticală. Ne-am fi dorit și noi să știm mai demult acest truc!

5.    Curățarea canapelelor și fotoliilor
Tapițeriile din casă vă pot da mari bătăi de cap mai ales când aspiratorul clasic nu mai face față. Nu trebuie să vă panicați, există soluții. Și chiar deloc costisitoare. O banală rolă de scame vă va salva. Canapelele și fotoliile vor arăta impecabil dacă le curățați astfel de scamele și firele de păr încăpățânate.

6.    Alegerea produselor potrivite

Dacă vreți o curățenie generală eficientă, trebuie să folosiți detergenți eficienți dar cu ingrediente suficient de delicate încât să nu afecteze suprafețele din locuință. Și pentru că vreți ‚2în1’, adică să curățați și dezinfectați în același timp, alegeți produsele care vă garantează acest lucru. Încă o recomandare utilă: dacă vreți să scăpați de petele de grăsime apelați la Degresantul Asevi – le elimină complet și fără efort de pe aproape orice suprafață.

7.    Ascultarea muzicii preferate
Foarte puțini oameni se bucură de procesul de curățenie în sine. Poate nu știați, însă, curățenia poate fi și distractivă dacă o însoțiți de playlistul favorit. Câteva cântecele energice și care vă plac vă vor face să țopăiți ritmic prin casă. Un, dos, tres… și treaba e gata.


Ne mai rămâne doar să prindem curaj și să dăm startul celui mai elaborat proces de recondiționare a căminului din tot anul.

Spor în toate!

Comentarii