[ My3Favs ]: 3 produse Bioderma care merita incercate


Hei, dragelor! După un concediu odihnitor și un weekend minunat la Brașov, m-am întors cu forțe proaspete și cu dorința de a pune în practică idei noi de postări, așternute cu grijă pe agendă încă din 2014.  O primă idee pusă în practică începând din acest moment este aceea de a vă arăta 3 produse testate pe propria piele care își merită investiția.

Consider că nu mai este necesar să menționez, pentru a nu știu câta oară, cât de încântată și mulțumită sunt de produsele Bioderma, care și-au făcut loc în rutina mea de îngrijire de mai bine de 3 ani. Cele 3 recomandări sunt: serul Hydrabio, spray pentru protecția solară Photoderm Mineral și binecunoscuta loțiune micelară Sensbio H2O.


1. Serul Hydrabio vi l-am prezentat în detaliu aici și deși eram ferm convinsă că îl voi recumpăra, sunt atât de multe alte produse de încercat încât am decis să amân pe perioada nedeterminată reachiziționarea lui. Vi-l recomand cu drag și încredere, ma ales în condițiile în care vă aflați în căutarea unui ser cu textura fondantă și ușoară, care se întinde precum untul pe pâine, se absoarbe imediat și asigură o bază excelentă pentru machiaj. Ambalajul este un alt punct forte, fiindcă întotdeauna am preferat produsele cu pompiță în detrimentul celor în care trebuie să îmi introduc „gheruțele”. Are un preț aproximativ de 55 - 58 de Lei, rezonabil zic eu.

2. Spray-ul pentru protecție solară Photoderm Mineral cu SPF 50+ este o variantă excelentă pentru cei alergici la filtrele chimice, are o textură lichidă, light, se absoarbe imediat și acea peliculă albicioasă se estompează în condițiile în care produsul este aplicat în strat potrivit și întins corespunzător ( oricum fodul de ten își face treaba și acoperă tot ). De asemenea, în cazul meu, conferă tenului o strălucire plăcută și naturală. Prețul variază între 60 - 70 lei/100 ml, însă este foarte spornic dacă îl folosiți doar pe ten și gât.

3. Loțiunea micelară Sensibio H2O a fost lăudată și răslăudată în toată blogosfera românească. Cred că este cel mai popular produs Bioderma, pe care este păcat să nu îl încercați măcar în varianta de 100 ml care este undeva la 14 - 16 lei, iar dacă aveți puțină baftă puteți găsi loțiunea micelară la oferta 1 + 1 cu 35 de lei ( 250 ml + 250 ml ).  Deși au apărut multe alte alternative pe piață cea de Bioderma rămâne preferata mea. Prețul standard pentru 250 ml pornește de la 35 Lei, iar pentru 500 ml de la 55 de lei

Care este produsul vostru preferat de la Bioderma sau dacă nu ați avut ocazia să le încercați până acum ce produs vă face cu ochiul?

Comentarii