Oferta comercială Ianuarie 2018 | DM și Sensiblu


Deși sărbătorile de iarnă implică un efort financiar substanțial, noi românii găsim întotdeauna resurse și pentru luna Ianuarie, când magazinele ne asaltează efectiv cu reduceri și soldări. Din punctul meu de vedere, cele mai tentante oferte sunt cele la piesele vestimentare de iarnă și mai puțin la cosmetice sau produse de îngrijire personală. 

Cu toate acestea luna aceasta am profitat deja de soldările la produsele L'Occitane din farmaciile Sensiblu. Îmi doream de foarte mult timp să încerc orice de la ei, mai ales că le vedeam lăudate și promovate atât pe Facebook, cât și pe Instagram. Am ales astfel un set cu trei produse din gama L'Immortelle (un ulei pentru demachiere, o apă tonică și o mini-cremă de față) pe care am dat doar 27 de lei și o cutiuță faină ce conține două creme de mâini geniale, o cremă pentru picioare și o pilă, toate cu 24 de lei.

În rest, în catalogul Sensiblu din Ianuarie găsiți șamponul Klorane cu quinină și vitamina B6, varianta de 400ml, la un preț foarte bun, orice produs Batiste Stylist la 14.99 lei și dacă sunteți fane, Bio-Oil cu 11 lei (25 ml). 

Oferta completă o găsiți AICI și este valabilă până la 31.01.2018.



 

Cred că este pentru prima dată când catalogul comercial DM nu îmi mai atrage atenția cu ofertele de produse de machiaj și îngrijire, ci cu cele pentru bebeluși. Chiar zilele acestea voi merge pentru a îi cumpăra lui bebeto suzetă nouă, termos și un gel decongestionant pentru somn liniștit. Și uite așa se schimbă prioritățile odată cu sosirea celui mai iubit și așteptat membru al familiei noastre.
Cu toate acestea merită menționată oferta la fondul de ten True Match, prețul excelent al gelului de duș So Relaxed de la Palmolive, pe care l-am mai avut și vi-l recomand și promoția la șamponul meu preferat de la Syoss, Platin Control 100.

Oferta completă o puteți vizualiza AICI și este valabilă în perioada 18.01. - 30.01.2018.




Vă doresc cumpărături chibzuite!

Comentarii